Conform ordinului 3055/2009 costul stocurilor trebuie sa cuprinda toate costurile aferente achizitiei si prelucrarii, precum si alte costuri suportate pentru a aduce stocurile în forma si în locul în care se gasesc.
Costul stocurilor unui prestator de servicii cuprinde manopera si alte cheltuieli legate de personalul direct angajat în furnizarea serviciilor, inclusiv personalul însarcinat cu supravegherea, precum si regiile corespunzatoare.
Materiile prime si materialele consumabile care sunt în mod constant înlocuite si a caror valoare totala este de o importanta secundara pentru entitate pot fi prezentate la “Active” la o valoare si cantitate fixe, daca valoarea, cantitatea si structura acestora nu variaza în mod semnificativ.
Costul stocurilor care nu sunt de obicei fungibile si al acelor bunuri sau servicii produse si destinate unor comenzi distincte trebuie determinat prin identificarea specifica a costurilor individuale.
Bunurile fungibile sunt bunuri de orice natura care nu se pot distinge în mod substantial unele de altele.
Identificarea specifica a costului presupune atribuirea costurilor specifice elementelor identificabile ale stocurilor. Acest tratament contabil este adecvat pentru acele elemente care fac obiectul unei comenzi distincte, indiferent daca au fost cumparate sau produse.
Identificarea specifica nu poate fi folosita în cazurile în care stocurile cuprind un numar mare de elemente, care sunt de regula fungibile.
Metode:
• În functie de specificul activitatii, pentru determinarea costului pot fi folosite, de asemenea, metoda costului standard, în activitatea de productie sau metoda pretului cu amanuntul, în comertul cu amanuntul.
Costul standard ia în considerare nivelurile normale ale materialelor si consumabilelor, manoperei, eficientei si capacitatii de productie. Aceste niveluri trebuie revizuite periodic si ajustate, daca este necesar, în functie de conditiile existente la un moment dat.
Diferentele de pret fata de costul de achizitie sau de productie trebuie evidentiate distinct în contabilitate, fiind recunoscute în costul activului.
Coeficientii de repartizare a diferentelor de pret pot fi calculati la nivelul conturilor sintetice de gradul I si II, prevazute în Planul de conturi general, pe grupe sau categorii de stocuri.
La sfârsitul perioadei, soldurile conturilor de diferente se cumuleaza cu soldurile conturilor de stocuri, la pret de înregistrare, astfel încât aceste conturi sa reflecte valoarea stocurilor la costul de achizitie sau costul de productie, dupa caz.
Diferentele de pret se înregistreaza proportional atât asupra valorii bunurilor iesite, cât si asupra bunurilor ramase în stoc.
• În comertul cu amanuntul poate fi utilizata metoda pretului cu amanuntul, pentru a determina costul stocurilor de articole numeroase si cu miscare rapida, care au marje similare si pentru care nu este practic sa se foloseasca alta metoda.
În aceasta situatie, costul bunurilor vândute se calculeaza prin deducerea valorii marjei brute din pretul de vânzare al stocurilor. Orice modificare a pretului de vânzare presupune recalcularea marjei brute.
• La iesirea din gestiune a stocurilor si altor active fungibile, acestea se evalueaza si înregistreaza în contabilitate prin aplicarea uneia din urmatoarele metode:
a) metoda primul intrat – primul iesit – FIFO (bunurile iesite din gestiune se evalueaza la costul de achizitie sau de productie al primei intrari (lot). Pe masura epuizarii lotului, bunurile iesite din gestiune se
evalueaza la costul de achizitie sau de productie al lotului urmator, în ordine cronologica);
b) metoda costului mediu ponderat – CMP (presupune calcularea costului fiecarui element pe baza mediei ponderate a costurilor elementelor similare aflate în stoc la începutul perioadei si a costului elementelor similare produse sau cumparate în timpul perioadei).
c) metoda ultimul intrat – primul iesit – LIFO (bunurile iesite din gestiune se evalueaza la costul de achizitie sau de productie al ultimei intrari (lot). Pe masura epuizarii lotului, bunurile iesite din gestiune se evalueaza la costul de achizitie sau de productie al lotului anterior, în ordine cronologica)
Metoda aleasa trebuie aplicata cu consecventa pentru elemente similare de natura stocurilor si a activelor fungibile de la un exercitiu financiar la altul. Daca, în situatii exceptionale, administratorii decid sa modifice metoda pentru un anumit element de stocuri sau alte active fungibile, în notele explicative trebuie sa se prezinte urmatoarele informatii:
– motivul modificarii metodei, si
– efectele sale asupra rezultatului.
O entitate trebuie sa utilizeze aceleasi metode de determinare a costului pentru toate stocurile care au natura si utilizare similare. Notiunea de “utilizare similara” este proprie fiecarei entitati.
Pentru stocurile cu natura sau utilizare diferita, folosirea unor metode diferite de calcul al costului poate fi justificata.
O diferenta în localizarea geografica nu este suficienta pentru a justifica alegerea de metode diferite.
Valoarea produselor si serviciilor în curs de executie se determina prin inventarierea productiei neterminate la sfârsitul perioadei, prin metode tehnice de constatare a gradului de finalizare sau a stadiului de efectuare a operatiilor tehnologice si evaluarea acesteia la costurile de productie.
Contabilitatea stocurilor se tine cantitativ si valoric sau numai valoric prin folosirea inventarului permanent sau a inventarului intermitent.
Activele de natura stocurilor nu trebuie reflectate în bilant la o valoare mai mare decât valoarea care se poate obtine prin utilizarea sau vânzarea lor. În acest scop, valoarea stocurilor se diminueaza pâna la valoarea realizabila neta, prin reflectarea unei ajustari pentru depreciere.
